Camera Deputaţilor va lucra în sistem mixt, prin mijloace electronice şi cu prezenţă fizică

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 16 Aprilie 2024 509
Şedinţele Camerei Deputaţilor se vor desfăşura şi prin mijloace electronice, în sistem mixt, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, a decis, marţi, Biroul permanent al Camerei.
„Camera va lucra în sistem mixt. Va funcţiona ca în perioada COVID. Preşedintele de şedinţă şi doi secretari vor fi prezenţi fizic şi, în rest, procedura este: colegii prezenţi în sală folosesc cartela de vot, cei care sunt prezenţi online folosesc tableta STS pentru vot”, a precizat liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache.
El a spus că această procedură se va derula până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.
Întrebat în legătură cu motivul acestei decizii, Andronache a precizat: „Ne interesează prezenţa, că se realizează în format fizic, că se realizează în format online. Important este să reuşim să trecem legi organice, pentru aceasta avem nevoie de voturi. Voturile pot fi date, potrivit regulamentului, în ambele modalidăţi”, a mai menţionat Andronache.
În 9 iunie vor avea loc alegerile europarlamentare şi cele locale, mai mulţi parlamentari şi-au anunţat candidatura pentru aceste alegeri, iar în acelaşi timp se vor desfăşura şi campaniile electorale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei