Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Guvernul italian a aprobat planul de creștere economică

de Cuget Liber Joi, 25 Aprilie 2019 326 < 1 min citire
Guvernul italian a aprobat planul de creștere economică
Guvernul italian a adoptat, ieri, după o ședință furtunoasă care s-a prelungit până la primele ore ale dimineții, un plan de creștere economică, ce a scos la iveală însă profunde divergențe în interiorul coaliției de guvernare, transmite Reuters.
Așa-numitul decret-lege "Creștere economică" prevede, după cum era așteptat, scutiri de taxe și stimulente pentru investiții, precum și proceduri simplificate pentru licitațiile publice. Au existat, în schimb, dezacorduri între miniștri înaintea reuniunii în privința propunerii de reducere a datoriilor municipalității Romei.
Partidele din coaliția de guvernare, Liga și Mișcarea 5 Stele, sunt în divergență pe fondul competiției electorale pentru scrutinul europarlamentar de pe 26 mai.
La presiunea Ligii, reducerea datoriei Romei, unde primăria este condusă de Mișcarea 5 Stele, a fost mai puțin generoasă decât în forma inițială a decretului.
Coaliția a aprobat, de asemenea, ca guvernul să poată deține o participație în cadrul oricărui vehicul înființat pentru salvarea companiei aeriene naționale Alitalia.
Taguri
Articolul anterior "Monstrul marin". Rusia a lansat la apă, în cadru festiv, un submarin nuclear
Articolul următor Moarte violentă! Două cadavre, mamă și fiu, găsite într-un apartament

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei