Joi, 04 Iunie 2026

Deși cunoasc zonele terorizate de maidanezi Hingherii strâng câinii "după puteri"!

de Florica ZDRU Vineri, 15 August 2008 677 4 min citire
Serviciul de ecarisaj - un serviciu public, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local, a fost înființat din dorința de a se rezolva civilizat problema câinilor vagabonzi, lăsați, vreme îndelungată, în voia soartei, motiv pentru care au împânzit orașul într-un număr extrem de mare.
Nu există constănțean care, la un moment dat, să nu fi fost impresionat de imaginea maidanezilor flămânzi, bolnavi, care caută în disperare mâncare, latră sinistru în toiul nopții sau împrăștie gunoaiele, terorizează oamenii și, ceea ce este mai tragic, îi trimite pe lumea cealaltă în câteva secunde.
Autoritățile locale știu prea bine: comportamentul agresiv al câinilor fără stăpân a adus la disperare mulți locuitori ai orașului, care, lipsiți de sprijinul real al edililor, și-au… rezolvat singuri problema, recurgând, de cele mai multe ori, la maltratarea acestora, la otrăvirea sau lovirea lor cu cruzime.
Constănțenii nu înțeleg de ce, în condițiile în care, din banii lor este susținut un astfel de serviciu, patrupedele își arată mușchii prin diverse zone ale orașului, înfricoșându-i. Disperați și pentru că apelurile lor către serviciul de ecarisaj rămân fără răspuns, nu mai știu ce să facă pentru a scăpa de acest coșmar.
Maidanezii - atotstăpânitori în Inel 1
"Nu mai știm ce să mai facem! - ne-a spus, depășită de situație, Ana B, locatară a acestei zone. Străzile Dionisie cel Mic și Constantin Brâncuși sunt sufocate de maidanezi, mai ales de când platforma de gunoi a fost mutată lângă blocurile noastre (nu poate să rezolve Primăria și problema asta, pentru că animalele flămânde le fac vraiște? Vă imaginați ce focar de infecție avem aici!). Este o biserică în zonă, practic nu se poate trece prin fața ei din cauza haitelor hămesite. Am chemat hingherii de atâtea ori, ca să ne elibereze de această povară, dar nu s-a făcut nimic, din contră, parcă sunt și mai mulți câini" .
Spaima studenților din căminul Pescărie
"De teamă să nu fiu mușcată de maidanezii din ce în ce mai agresivi evit să ies seara singură din căminul studențesc, pentru că sunt zeci de câini prin zonă. Iar dacă mai am și vreo sacoșă în mână, se apropie de mine și încep să se dezlănțuie. În această perioadă, în cămin sunt cazați și turiști cu copii, care își țin copiii în cârcă, de frică să nu fie atacați de câini. Am cerut ajutorul hingherilor, dar nu știu cum se face că lucrurile au rămas la fel. Seara mi-e frică de mor și dacă aud foșnet de sacoșă imediat vin spre mine. Dacă sunt mai mulți se înhaită și latră de mama focului. Oare hingherii așteaptă să se întâmple vreo catastrofă, ca să intervină? De ce îi mai plătim, dacă sunt atât de neputincioși?"– A. Zegrea, studentă.
Traseul locatarilor de pe Aurel Vlaicu – fixat de câini
"În spatele blocului AV36, din b-dul Aurel Vlaicu nr. 88, sunt mulți, foarte mulți dulăi mari și răi - ni s-a plâns și cititorul nostru, Cristi Stancian. Am ajuns în situația să nu mai putem duce gunoiul direct la platformă, ci să ocolim foarte mult, așa de periculoși și agresivi sunt. Nimeni nu intră prin spatele blocului de frica lor. Problema este că unii vecini îi hrănesc din milă și de aceea stau în zonă. În iunie, eu personal m-am dus la primărie, au venit cei de la Ecarisaj la fața locului, au constatat situația și au promis că o să vină să-i strângă, dar nu au venit nici până în ziua de azi, iar noi suntem în continuare chinuiți de acești câini. În schimb, plătim primăriei toate taxele, ca să trăim liniștiți! Oare se așteaptă vreo nenorocire ca să se facă curățenie?"
Conducerea Ecarisajului - depășită de situație
"În fiecare dimineață eu ridic de la Primărie ordinul de lucru, prin care, practic, se grupează zonele în care trebuie să acționăm în ziua respectivă. Cunosc problemele sesizate de cititorii dumneavoastră, dar facem și noi după puteri, pentru că orașul este sufocat de maidanezi – s-a explicat Adrian Mănăstireanu, directorul Serviciului de Ecarisaj din cadrul Primăriei Constanța. Ridicăm, zilnic, între 20 și 35 de maidanezi.
Rugămintea mea este ca persoanele care au nevoie de ajutorul nostru să dea telefon la Dispeceratul Primăriei (0241/55.00.55), unde apelurile lor sunt înre-gistrate și apoi transmise nouă. Vom face tot ce putem ca să intervenim chiar începând de astăzi și în aceste zone. Vom merge și cu poliția, ca să nu mai fim încolțiți, ca de atâtea ori, de așa-zișii iubitori de animale, care ne stau în drum și ne încurcă tare mult în muncă" - a conchis mai-marele hingherilor constănțeni.
Vom reveni.
Articolul anterior Romania’s medium, long-term external debt hikes 16.6% in the first half to EUR 44.8bn
Articolul următor În cura de slăbire, cântăritul exagerat demoralizează

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei