Un intrus care purta un rucsac a intrat pe domeniul Casei Albe și a fost reținut de agenții Serviciilor Secrete la o intrare în apropiere de reședința președintelui, a anuntat CNN, potrivit Reuters.
- Publicitate -
Președintele Donald Trump, care se afla în Casa Alba în acel moment, nu a fost în pericol din cauza bresei de securitate care s-a produs în jurul miezului nopții, a precizat postul de televiziune.
Casa Albă nu a confirmat incidentul.
Într-o declarație de presă citită la CNN, Serviciul Secret a anunțat că suspectul a reușit să intre pe domeniul Casei Albe, în apropiere de o zonă folosită adesea de președinții americani pentru a se adresa publicului. Intrarea se află în apropiere de reședința președintelui.
Rucsacul purtat de intrus a fost verificat și nu au fost găsite substanțe periculoase, se mai arată în declarație.