Joi, 04 Iunie 2026

Lansarea Windows 8: cel mai îndrăzneț pas făcut de Microsoft!

de Cuget Liber Vineri, 26 Octombrie 2012 402 1 min citire
Lansarea Windows 8: cel mai îndrăzneț pas făcut de Microsoft!
foto: realitatea.net
Pentru Microsoft, provocarea legată de Windows 8 nu e doar să convingă utilizatorii vechilor sisteme de operare Windows să încerce o interfață total diferită de cele cu care sunt obișnuiți, ci și să implementeze pe o scară cât mai largă noul sistem de operare pe piața dispozitivelor mobile, informează realitatea.net.
Noul sistem de operare Windows 8, care poate fi cumpărat începând de astăzi, reprezintă cel mai întrăzneț pas făcut de Microsoft în ultimii ani. Partea grea pentru compania americană abia începe însă: să convingă utilizatorii casnici și companiile să-l cumpere, scrie seattletimes.com.
Chiar dacă Microsoft n-a dezvăluit costurile de marketing și publicitate pentru Windows 8, analiștii au calculat că suma se situează undeva la 1 miliard de dolari.
Mai mult, Windows 8 este probabil cel mai ieftin Windows lansat vreodată. Până pe 31 ianuarie 2013, versiuena PRO de Windows 8 poate fi descărcată de pe internet pentru suma de 40 de dolari de către deținătorii sistemelor de operare licențiate XP, Vista și 7.
"Este un moment definitoriu", a declarat analistul în domeniul tehnologiei Patrick Moorhead. "Dacă Windows 8 nu va fi un succes, o mulțime de oameni se vor aștepta ca Microsoft să-l schimbe pe Steve Ballmer din funcția de CEO".
Windos 8 a fost creat pentru a fi folosit atât pe calculatoare cât și pe tablete, iar accentul a fost pus pe interfețele de tip touchscreen în ambele cazuri.
Primele reacții au fost amestecate. În timp ce unii au fost entuziasmați de noul sistem de operare Microsoft, alții susțin că Windows 8 nu este suficient de intuitiv.
Windows 8 este disponibil de la început în 140 de țări și în 37 limbi, inclusiv în română, menționează aceeași sursă.
 
Taguri
Articolul anterior Iată CÂȘTIGĂTORII invitațiilor la concertul ȘTEFAN BĂNICĂ!
Articolul următor La 60 de ani arată ca la 20. Vezi aici cum sfidează vârsta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei