Duminică, 07 Iunie 2026

La începutul lunii februarie, MAE român și reprezentanți ai Consulatului SUA au discutat despre ridicarea vizelor

de Cuget Liber Joi, 04 Martie 2010 414 1 min citire
Reprezentanți ai Ministerului român de Externe au discutat la 11 februarie cu responsabili din Consulatul General al SUA, într-o întâlnire organizată de MAI, și au prezentat progresele înregistrate de România în vederea liberalizării regimului de vize, a anunțat MAE.
"Chestiunea vizelor rămâne un punct important pe agenda bilaterală, atât în relația cu SUA, cât și cu Canada, fiind abordată cu prilejul tuturor contactelor cu oficialii celor două state, atât la București, cât și la Washington, respectiv Ottawa", a menționat MAE.
"Discuțiile la nivel politic pe această temă sunt dublate de contacte regulate, la nivel de lucru, cu reprezentanții secțiilor consulare ale ambasadelor SUA și Canadei la București, în cadrul cărora sunt prezentate progresele înregistrate de țara noastră în îndeplinirea condițiilor tehnice necesare pentru liberalizarea regimului de vize", a adăugat Ministerul de Externe.
Potrivit MAE, o întâlnire este prevăzută pentru luna aprilie cu reprezen-tanți ai Canadei, după discuțiile cu responsabili din Consulatul general al SUA.
La 22 ianuarie, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a reiterat, în cursul unei întâlniri cu ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, interesul deosebit al României față de includerea în programul Visa Waiver, subliniind importanța colaborării strânse cu Ambasada Statelor Unite pe această temă, inclusiv prin lansarea unei campanii comune de informare publică.
Articolul anterior Zeci de persoane și-au pierdut viața într-o alunecare de teren în Uganda
Articolul următor Doina Melinte a fost numită președinte al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei