Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Medvedev acordă credite de peste 35 de miliarde de dolari pentru susținerea băncilor din Rusia

de Cuget Liber Miercuri, 08 Octombrie 2008 380 1 min citire
Președintele rus Dmitri Medvedev a anunțat că acordă credite suplimentare de 950 miliarde ruble (36,4 miliarde dolari), ca să susțină băncile din Rusia, după ce bursele rusești căzuseră luni la un nivel minim istoric, relatează Reuters.
Creditele sunt oferite pe cinci ani și vor fi acordate prin cele două mari bănci din Rusia, Sberbank și VTB.
Știrea reuniunii de urgență de la Kremlin a survenit după ce acțiunile listate pe bursele rusești se depreciaseră luni până la un nivel minim istoric. Indicele principal RTS al Bursei de Valori din Rusia, denominat în dolari, a coborât cu 19,1% luni, după ce jucătorii de pe piață au fost cuprinși de panică și au ales plasamente mai sigure.
Teoretic, Rusia păruse una dintre națiunile cele mai bine amplasate pentru a rezista crizei financiare mondiale.
Cu a treia rezervă valutară din lume, aproape fără datorii suverane și cu un fond imens de câștiguri în valută forte din vânzarea de petrol, gaze naturale și metale, Rusia are o lichiditate râvnită de majoritatea economiilor emergente.
Cu o economie dependentă solid de exporturile de materii prime, în contextul în care încrederea investitorilor a fost grav afectată de războiul din august cu Georgia, iar o serie de mișcări guvernamentale au dăunat sectorului de afaceri, Moscova este, însă, printre piețele cele mai grav afectate de criză.
Ieftinirile accentuate ale petrolului și principalelor metale au afectat grav cele mai importante companii rusești, în contextul în care investitorii se tem tot mai mult că recesiunea mondială se va traduce într-o diminuare a cererii de energie și de materii prime.
Analiștii spun că unii dintre oligarhii ruși și-au finanțat dezvoltarea prin credite garantate cu acțiuni ale companiilor lor, ceea ce îi face în mod deosebit vulnerabili la un colaps al pieței.
Articolul anterior The Bucharest Stock Exchange shifts back to green at rising bell, in line with European bourses
Articolul următor bancuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei