Noul ministru ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, aflat în vizită în Ungaria, a evocat „discuţii sincere” avute acolo cu omologul său ungar Peter Szijjarto, pe fondul relaţiilor tensionate dintre Kiev şi Budapesta, transmit agenţia MTI.
- Publicitate -
„Am abordat subiectele spinoase”, a spus Sîbiga. El nu a intrat în detalii, dar principalele subiecte controversate cunoscute în relaţiile dintre Budapesta şi Kiev sunt legate de drepturile minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia, refuzul premierului ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi blocarea de către Kiev a tranzitului petrolului livrat de compania rusă Lukoil către Ungaria şi Slovacia prin conducta Drujba, decizie în urma căreia Ungaria a blocat la rândul ei o tranşă de 6,5 miliarde de euro pentru compensarea către statele Uniunii Europene a ajutorului militar oferit Ucrainei prin Instrumentul European pentru Pace - un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi folosit în principal pentru furnizarea de ajutor militar Kievului.
Discuţia a permis de asemenea abordarea „mijloacelor de a ajunge la o pace justă şi durabilă" care să încheie războiul cu Rusia, a continuat ministrul ucrainean, context în care Szijjarto a amintit eforturile Ungariei în acest sens, dar Sîbiga a cerut Budapestei să sprijine formula de pace avansată de preşedintele Zelenski, care cere Rusiei retragerea tuturor trupelor din Ucraina şi restabilirea graniţelor acesteia recunoscute internaţional.