Vineri, 05 Iunie 2026

NATO își poate îndeplini misiunea din Libia fără ajutorul SUA

de Cuget Liber Joi, 21 Aprilie 2011 342 < 1 min citire
Declarația îi aparține vicepreședintelui american Joe Biden. Acesta a argumentat că Washingtonul este mai important în alte zone, în special în Egipt.
Biden a sugerat că problema nu este cu capacitățile celorlalte țări NATO, ci cu voința lor politică. "Dacă Dumnezeu ar scoate Statele Unite din NATO și le-ar plasa pe planeta Marte, atunci nu am mai participa, este bizar să se sugereze că NATO și restul lumii nu au capacități pentru a gestiona (conflictul din) Libia", a declarat el.
Vicepreședintele american a argumentat că, în timp ce țările europene au legături istorice cu Tripoli, importanța altor interese strategice ale Statelor Unite le pun în umbră pe cele din Libia.
"Întrebarea este: unde ar trebui să fie resursele noastre?", a întrebat el. "Ar trebui să petrecem mai mult timp pentru a afla tot ce trebuie despre formarea unei opoziții în Libia sau ar trebui să avem toate informațiile disponibile și să știm tot ce este rezonabil de știut în privința a ceea ce se petrece în Egipt și cu Frăția Musulmană?", a continuat el, referindu-se la gruparea islamistă egipteană de care unii oficiali americani se tem că ar putea câștiga puterea în urma unor alegeri democratice.
Articolul anterior Hosni Mubarack, complice la uciderea a 846 de persoane
Articolul următor Joia Mare în tradiția populară românească

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei