Orășelul cu denumirea simbolică de Unity, din New Hampshire (nord-est) se pregătește să găzduiască prima reuniune comună de campanie a foștilor rivali pentru învestitura democrată pentru alegerile prezidențiale Barack Obama și Hillary Clinton, relatează AFP.
- Publicitate -
La peste trei săptămâni după victoria lui Obama în cursa pentru învestitură, aceasta va fi prima ocazie pentru susținători să li se alăture celor doi democrați, după o intensificare progresivă a demonstrațiilor de unitate.
Obama lasă rar să îi scape o ocazie de a-i aduce un omagiu fostei Prime Doamne, care și-a anunțat public susținerea pentru senatorul de Illinois în 7 iunie. Soțul ei, fostul președinte Bill Clinton, a făcut același lucru marți.