Duminică, 07 Iunie 2026

OSCE: Negocieri între Kiev, Moscova și rebeli în estul Ucrainei

de Cuget Liber Miercuri, 05 Noiembrie 2014 2282 1 min citire
OSCE: Negocieri între Kiev, Moscova și rebeli în estul Ucrainei
Responsabili ucraineni, ruși și reprezentanți ai separatiștilor proruși s-au întâlnit miercuri la Donețk, în estul rebel al Ucrainei, pentru a încerca să salveze un armistițiu fragil în cadrul acestui conflict armat, a anunțat un responsabil al OSCE, citat de AFP.
Întâlnirea, ce s-a desfășurat într-un hotel, nu a dus la obținerea unor progrese tangibile, în condițiile în care 'nivelul de încredere' dintre părți rămâne unul 'foarte scăzut', a declarat pentru presă adjunctul șefului misiunii de observatori OSCE în Ucraina, Alexander Hug, potrivit Agerpres.ro.
Pe de altă parte, el a apreciat drept 'încurajator faptul că părțile adverse discută una cu cealaltă'. În pofida unui armistițiu intrat în vigoare la 5 septembrie în baza acordurilor semnate la Minsk de Kiev și rebeli, 'mai multe focare de dispută persistă de-a lungul liniei de front de circa 480 de kilometri', unde 'arme de toate calibrele continuă să fie utilizate de părți', a remarcat cu regret Hug.
Armistițiul extrem de fragil din estul separatist a condus la o scădere a intensității luptelor, dar bilanțul morților printre militari și civili continuă să crească aproape zilnic. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat marți că țara sa rămâne dedicată planului de pace, dar se pregătește să riposteze unei eventuale ofensive a rebelilor, sprijiniți militar de armata rusă, conform Ucrainei și Occidentului. În ceea ce o privește, Moscova neagă orice implicare în conflict.
Taguri
Articolul anterior Șah / Vladimir Putin a urat bun venit șahiștilor Magnus Carlsen și indianului Wiswanathan Anand
Articolul următor Pilotajul și remorcajul maritim au cerut ajutorul Justiției

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei