Duminică, 07 Iunie 2026

Panică într-un avion al United Airlines. Un pasager a fost înțepat de un scorpion

de Cuget Liber Vineri, 14 Aprilie 2017 353 2 min citire
Panică într-un avion al United Airlines. Un pasager a fost înțepat de un scorpion
Un pasager al companiei aeriene americane United Airlines a fost înțepat de un scorpion în timp ce zbura de la Houston la Calgary.
Animalul a căzut din compartimentul de deasupra scaunului de la clasa Business unde Richard Bell servea prânzul, a povestit soția acestuia, Linda.
"Soțul meu a simțit ceva în păr. L-a scos din păr și a căzut pe masă. Când l-a apucat de coadă, l-a înțepat", a spus ea pentru CNN. Femeia a explicat că Bell a încercat să împingă scorpionul de pe tavă, iar acesta a aterizat pe culoarul dintre scaune, atrăgând atenția unui alt pasager care a strigat : "Dumnezeule, un scorpion".
Însoțitoarele de bord au prins rapid animalul și l-au aruncat la toaletă. "Însoțitorii noștri de bord au ajutat un pasageri care a fost înțepat de ce pare să fi fost un scorpion, la bordul unui avion, săptămâna trecută", a anunțat United Airlines într-un comunicat. Linda Bell a mai povestit că un alt pasager i-a dat soțului ei un medicament antihistaminic.
"Echipajul nostru a consultat imediat un medic MedLink aflat la sol, care a ghidat (însoțitorii de bord- n.r.) pe parcursul incidentului și a dat asigurări echipajului că nu îi pune viața în pericol pasagerului", se adaugă în mesajul companiei. Personal medical a așteptat aeronava la aterizarea pe aeroportul Calgary pentru a prelua bărbatul înțepat.
Nu este clar cum a ajuns scorpionul în avion. Înainte de cursa către Calgary, avionul zburase din Costa Rica la Houston.
Astfel de incidente sunt rare, dar nu fără precedent. Un scorpion a înțepat o femeie în 2015, la bordul unei curse de la Los Angeles la Portland, Oregon. Incidentul a avut loc în aceeași zi în care un alt pasager al United Airlines, care urma să zboare de la Chicago, a fost dat jos cu forța din avion. Scandalul a rezonat în întreaga lume, utilizatorii rețelelor sociale din Statele Unite, China și Vietnam cerând boicotarea celui de-al treilea mare operator aerian american, în funcție de traficul de pasageri, și oprirea practicii de suprarezervare a locurilor.
Taguri
Articolul anterior Justiția sârbă a decis reținerea lui Sebastian Ghiță pentru 48 de ore
Articolul următor PERCHEZIȚII DE AMPLOARE! PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI INFORMATICE, LUATE LA PURICAT DE POLIȚIȘTI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei