Toată elita pesedistă s-a adunat în acest week-end la Constanța, unde a avut loc Comitetul Executiv Național. Ocazie pentru a analiza rezultatul alegerilor de la locale, evaluarea potențialului partidului pentru desemnarea viitorilor miniștri într-un eventual guvern PSD, dar și moment de premiere pentru cei care au obținut rezultate bune la recentele alegeri. Nu au lipsit nici "decapitările". Gazda evenimentului, organizația PSD Constanța, s-a remarcat, însă, prin… absență, liderul județean, Radu Mazăre, fiind plecat din țară.
- Publicitate -
Programat de ceva vreme, Comitetul Executiv Național al PSD era așteptat de unii cu satisfacția învingătorului, în timp ce alții îl vedeau ca pe un moment de cumpănă în cariera lor politică.
Chiar înainte de începerea comitetului, vicepreședintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că performerii partidului vor fi premiați. Printre ei, bineînțeles, și social-democrații constănțeni care au obținut cele mai bune rezultate, la nivelul partidului, la localele din iunie. Premiile, potrivit liderilor, ar urma să fie deopotrivă și simbolice, diplome și medalii, dar și mai consistente, constând în portofolii într-un posibil viitor guvern PSD.
"Propunem un sistem de premiere pentru cei care au făcut cea mai bună performanță politică și aceasta va fi inițiată ca o practică în PSD începând de la Consiliul Național din iulie", a anunțat și liderul PSD, Mircea Geoană, înaintea ședinței CEX a PSD.
Nicușor Constantinescu, prim-vicepreședintele PSD Constanța, a îmbrățișat și el ipoteza premierii, lansate, de altfel, de edilul constănțean imediat după încheierea turului doi al localelor. Constantinescu a lăsat să se înțeleagă că social-democrații constănțeni sunt interesați de ministerele turismului, transportului sau ce al mediului. În cadrul întâlnirii nu s-a discutat însă nimic concret referitor la acest aspect.
Liderul Mircea Geoană a declarat numai, la final, că organizația constănțeană va fi răsplătită dacă și la parlamentare va obține rezultate la fel de bune precum cele de la locale.
Constanța face legea în PSD
Liderii PSD au dizolvat vineri, în cadrul Comitetului Executiv Național, și conducerile a cinci organizații județene. Este vorba despre Alba, Arad, Bihor, Brașov și Cluj. În același timp, conducerea partidului a luat cunoștință și de demisiile de onoare ale liderilor din Neamț, Mureș, Giurgiu și Tulcea.
Dizolvarea celor cinci conduceri a venit la propunerea reprezentantului PSD Constanța, Nicușor Constantinescu. Președintele CJC a declarat chiar înainte de începerea Comitetului Executiv Național al PSD că va solicita dizolvarea organizațiilor care au înregistrat scoruri de sub 20% în alegerile locale, excepție făcând județele Covasna și Harghita, lucru care s-a și întâmplat.
La finalul întrevederii conducerii pesediste, Constantinescu a savurat din plin "decapitarea" conducerilor din cele cinci județe. Liderii de la centru vor desemna acum conduceri interimare. Președintele CJC susține că această curățenie în ograda proprie era necesară în perspectiva parlamentarelor, pe care pesediștii sunt siguri că le vor câștiga.
Constantinescu s-a arătat indife-rent și în cazul în care demiterile de vineri vor atrage și demisiile unor nume răsunătoare din partid. "Dacă pleacă, nu vor fi o pierdere pentru partid", a declarat Constantinescu.
Cel mai supărat se pare că a fost ex-liderul PSD Cluj, Vasile Dâncu, după întrunire, el refuzând să dea vreo declarație. De altfel, surse din partid susțin că tocmai Vasile Dâncu ar fi fost cel vizat de măsurile luate la Constanța.
Planuri
La Comitetul Executiv Național, social-democrații și-au stabilit și dead-line-urile pentru selecțiile la nivelul partidului. La 25 iulie urmează să se definitiveze selecția și validarea candidaților pentru alegerile parlamentare, pentru 11 iulie social-democrații au programat o convocare a Consiliului Național împreună cu reprezentanți ai Partidului Conservator, iar în septembrie se va convoca Liga Aleșilor Locali ai PSD, în cadrul acesteia urmând ca aleșii locali pesediști să se reorganizeze într-o ligă a primarilor și o alta a consilierilor locali.
Mazăre, doar pe hârtie
Marele absent de la Comitetul Executiv Național a fost chiar liderul PSD Constanța, premiantul șef al partidului, Radu Mazăre, care, în stilu-i caracteristic, a preferat adierea vântului pe o mare îndepărtată în locul discuțiilor obositoare din partid. Și, cu toate că organizatorii știau foarte bine că Mazăre e mult prea departe de Constanța ca să ajungă la timp la lucrările comitetului, ei au amplasat, parcă ostentativ și dojenitor, un cartonaș cu numele lui, făcând astfel mult mai repede sesizabilă absența primarului.
Liderul Geoană s-a arătat însă înțelegător față de subalternul său. "Este absent motivat", ne-a declarat președintele PSD. El a susținut că primarul constănțean îl informase că nu va participa la comitet și că îl va delega pe prim-vicepreședintele PSD Constanța, Nicușor Constantinescu.