Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Preşedintele Macron vrea să introducă în Constituţia Franţei dreptul la întreruperile de sarcină

de Sorin MIHALACHE Joi, 09 Martie 2023 208 < 1 min citire
Preşedintele Macron vrea să introducă în Constituţia Franţei dreptul la întreruperile de sarcină
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că doreşte să includă în Constituţia Franţei dreptul la întreruperile de sarcină, transmite agenţia AFP, consultată de Agerpres.
El a omagiat-o pe cunoscuta feministă franceză Gisele Haimi în cadrul unei ceremonii la Paris, iar cu această ocazie, a declarat că „progresele rezultate din dezbaterile parlamentare vor permite, sper, să înscriem această libertate în textul nostru fundamental". El a apreciat că, în următoarele luni, ar putea fi adoptat un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei.
AFP consideră că Macron a deschis astfel calea către legalizarea avorturilor medicale printr-un vot al camerelor reunite ale parlamentului, nu prin referendum.
Fundaţia Femeilor a reacţionat salutând o „victorie pentru asociaţiile feministe care cereau de mai mulţi ani constituţionalizarea întreruperilor voluntare de sarcină" şi afirmând că „este de asemenea un semnal pentru toate femeile din lume".
Pe de altă parte, asociaţia anti-avort Alliance Vita a condamnat ideea, apreciind că ar fi „ultima etapă către banalizarea unui act care pune în pericol mai multe vieţi".
Taguri
Articolul anterior Mai multe zone din municipiul Constanța rămân, vineri, fără apă potabilă
Articolul următor NORMĂ DE AMENZI LA POLIŢIA CONSTANŢA? Doi agenţi, certaţi că nu au dat mai multe sancţiuni!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei