Duminică, 07 Iunie 2026

Prima condamnare pentru homosexualitate, în Malaezia. Lovituri de baston pentru două femei prinse în flagrant

de Cuget Liber Luni, 03 Septembrie 2018 300 < 1 min citire
Prima condamnare pentru homosexualitate, în Malaezia. Lovituri de baston pentru două femei prinse în flagrant
Un tribunal islamic malaezian le-a declarat vinovate de homosexualitate pe două femei din această țară, pedepsindu-le cu lovituri de baston.
Cele două femei, cu vârste de 22 și, respectiv, 32 de ani, au fost surprinse într-o mașină parcată în zona unei piețe publice din statul conservator Terengganu, situat în nordul Malaeziei. Arestate imediat, ele au fost acuzate că au atentat la legile islamului.
Tribunalul le-a condamnat pe cele două la primirea a câte șase lovituri de baston și le-a amendat cu câte 3.300 ringgit (690 euros). Pedeapsa trebuia să fie executată marțea trecută, dar a fost amânată pentru luni, "din motive tehnice". Acest tip de pedeapsă nu este pusă în aplicare în public.
Potrivit activiștilor locali, este prima dată când homosexualitatea este condamnată în Malaezia, prin lovituri de baston, iar organizațiile pentru Drepturile Omului s-au declarat scandalizate.
Taguri
Articolul anterior Un ferry-boat a lovit un cargou chinezesc
Articolul următor Constănțenii cu diaree au luat cu asalt Spitalul de Boli Infecțioase

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei