Luni, 08 Iunie 2026

Primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independenţa mass-media a intrat în vigoare

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 08 Mai 2024 133 1 min citire
Primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independenţa mass-media a intrat în vigoare
Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independenţa şi pluralismul mass-media, a intrat în vigoare, a anunţat Comisia Europeană.
Acest nou act legislativ prevede garanţii împotriva interferenţelor politice în deciziile editoriale şi împotriva supravegherii jurnaliştilor. Legea garantează funcţionarea mai uşoară a mass-media pe piaţa internă şi online. De asemenea, regulamentul urmăreşte să asigure independenţa şi finanţarea stabilă a serviciilor publice mass-media, precum şi transparenţa privind proprietatea asupra mass-media şi alocarea cheltuielilor cu publicitatea de stat.
Pentru prima dată, Uniunea Europeană dispune de un act legislativ care protejează libertatea mass-media. UE este conştientă de faptul că jurnaliştii au un rol esenţial pentru democraţie şi că trebuie protejaţi. Solicit statelor membre să pună cât mai repede în aplicare noile norme", a declarat vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă Comisiei Europene, Vera Jourova.
La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a amintit că „societăţile din domeniul mass-media au un rol vital în cadrul democraţiilor noastre, dar se confruntă cu o scădere a veniturilor, cu ameninţări la adresa libertăţii şi a pluralismului mass-media şi cu norme naţionale diferite, neuniforme".
Datorită Legii europene privind libertatea mass-media, societăţile din domeniul mass-media vor beneficia de garanţii comune la nivelul Uniunii Europene, prin care se asigură o pluralitate a vocilor, şi vor putea fructifica mai bine oportunităţile legate de funcţionarea pe piaţa noastră unică fără nicio interferenţă, privată sau publică", a explicat comisarul european.
Propus de Comisie în septembrie 2022, acest regulament instituie mai multe măsuri de protecţie a dreptului la pluralitatea mass-media, care au devenit aplicabile după şase luni.
Taguri
Articolul anterior Un biciclist din Constanța a decedat în urma unui accident rutier
Articolul următor Ministrul apărării german pledează pentru un sprijin comun pentru Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei