Regimul președintelui sirian Bashar al-Assad se apropie de "inevitabilul său sfârșit", a declarat, vineri, la Ialta, premierul turc Recep Tayyip Erdogan, avertizând asupra extinderii acestui conflict în întreaga regiune."Regimul Assad se apropie de inevitabilul său sfârșit", a declarat Erdogan.
- Publicitate -
"Trebuie să spunem nu acestei drame, să nu permitem ca flăcările să cuprindă întreaga regiune", a continuat acesta în discursul său de la conferința YES (Yalta European Strategy), trăgând, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la criza umanitară din țară.
"Situația din Siria nu s-a produs din cauza unor forțe exterioare, ci din cauza reacției poporului sirian care s-a acumulat timp de mai mulți ani", ca și în cazul Libiei și al Egiptului, a adăugat Erdogan.
Dar "acest regim nu se gândește la democrație, este un regim dictatorial", a subliniat premierul turc.
"Unicul obiectiv (n.r. - al comunității internaționale) este de a asigura că Siria devine democratică", a spus Erdogan.