Deși vaccinarea gratuită împotriva papiloma virusului uman, responsabil cu producerea cancerului de col uterin, a început deja în 19 din cele 29 state europene, printre care se numără și România, rata de vaccinare rămâne una scăzută, între 17 și 84 %. De altfel, țările în care au fost înregistrate cele mai multe vaccinări sunt Marea Britanie și Portugalia, care în 2010 au atins un procent de 80%.Costul ridicat al vaccinării și faptul că o doză completă se face pe parcursul a șase luni, vine ca o explicație a întârzierii acestui proiect. Asta și în condițiile în care fiecare țară asigură vaccinarea gratuit. De aceea, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a readus în vederea tuturor statelor implicate necesitatea aplicării acestui program. Tot cu această ocazie, instituția explică eficacitatea demonstrată a vaccinului împotriva tipurilor de cancer de col uterin.
- Publicitate -
Vaccinarea este recomandată tinerelor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Targetarea acestor vârste a fost făcută după ce studiile au arătat că vaccinul este eficient înainte de începerea vieții sexuale a tinerelor. Pentru a bene-ficia însă de acest antidot împotriva cancerului, ele au nevoie de acordul părinților și de îndru-marea cadrelor medicale.
Vaccinul a fost evaluat și pentru vaccinarea băieților
Deși testele clinice realizate pentru a vedea efectele pe care vaccinul le poate avea și asupra băieților au demonstrat eficiența acestuia, forurile europene recomandă în continuare investirea banilor publici în vaccinarea fetelor.
Soluția pentru scăderea costurilor va putea fi pusă însă în discuție după ce ultimele cercetări au arătat că nu există o diferență majoră între administrarea unei singure doze de vaccin în comparație cu trei doze stabilite inițial, deși datele se bazează doar pe studiile clinice care nu sunt finalizate.
În Europa au fost aprobate două vaccinuri împotriva papilomavirsulului uman, sau HPV cum mai este denumit: vaccinul tetravalent Silgard și vaccinul bivalent Cervarix. Ambele protejează împotriva virusului HPV care este responsabil pentru 73% din cazurile de cancer înregistrate în Europa în ultimii ani.
Cancerul de col uterin este al doilea cel mai răspândit tip de cancer după cel mamar, în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 14 și 44 ani în Uniunea Europeană. În fiecare an sunt diagnosticate 33.000 de cazuri noi de cancer de col uterin în UE și sunt înregistrate 15.000 de decese din această cauză.
Adriana NĂSTASE