Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Rupert Murdoch intenționa să se retragă de la conducerea companiei sale de peste un an

de Cuget Liber Miercuri, 20 Iulie 2011 293 1 min citire
Rupert Murdoch intenționa să se retragă  de la conducerea companiei sale de peste un an
Rupert Murdoch, directorul general și fondatorul grupului de presă News Corp, aflat în centrul unui enorm scandal în Marea Britanie, intenționa să predea conducerea companiei sale de peste un an, a anunțat luni Wall Street Journal.
"Înainte de a apărea scandalul, bătrânul Murdoch intenționa să demisioneze din funcția de director general în favoarea lui Chase Carey, directorul executiv al grupului", scrie cotidianul, pe site-ul său de Internet, citând surse apropiate dosarului.
Murdoch are 80 de ani. "În virtutea acestui scenariu, Murdoch rămâne președinte", a adăugat cotidianul, deținut de News Corp.
"O asemenea schimbare - analizată de peste un an, potrivit unei surse apropiate dosarului - ar fi avut fără îndoială puține efecte asupra grupului, dar ar fi avut o importanță simbolică enormă", apreciază autorul articolului.
Australian și american, Rupert Murdoch, unul dintre cei mai impor-tanți magnați media de pe planetă, urmează să se explice, zilele acestea în fața parlamentarilor britanici.
El este convocat în fața a zece deputați din Comisia pentru Media a Camerei Comunelor împreună cu fiul său James, în vârstă de 38 de ani, și de protejata sa, Rebekah Brooks, în vârstă de 43 de ani, "regina tabloidelor" detronată, pentru a răspunde scandalului privind interceptările telefonice realizate de News of the World.
Taguri
Articolul anterior Două bombe au explodat în fața sediilor unor partide de opoziție de la Sofia
Articolul următor Ucraina a exportat, în 2010, arme în valoare de aproape un miliard de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei