Duminică, 07 Iunie 2026

Rusia a tăiat livrările de energie electrică către teritoriile rebele din estul Ucrainei

de Cuget Liber Marţi, 07 Iulie 2015 118 < 1 min citire
Rusia a tăiat livrările de energie electrică către teritoriile rebele din estul Ucrainei
Autoritățile ucrainene au anunțat marți că Rusia a tăiat livrările sale de energie electrică către teritoriile controlate de separatiștii proruși în estul Ucrainei ca urmare a facturilor neplătite.
'Am avut negocieri destul de reușite cu rușii: patru linii în direcția teritoriului care nu se află sub controlul nostru au fost tăiate', a declarat ministrul ucrainean al energiei Volodimir Demcișin, potrivit Agerpres.ro.
El a precizat că factura lunară pentru aceste livrări se ridica la 300 milioane de grivne (12 milioane de euro) și aceasta 'nu a fost până în prezent plătită'.
Rusia nu a comentat această informație care ar putea însemna un pas înapoi al Kremlinului în privința proiectului său legat de crearea așa-numitei Novorossia ('Noua Rusie') prin unirea regiunilor separatiste rusofone din sud-estul Ucrainei, notează agenția citată.
Acest anunț intervine în contextul în care la Minsk se reunește Grupul de contact pentru Ucraina, format din reprezentanți ai Kievului, Moscovei, OSCE și separatiștilor, pentru o nouă rundă de negocieri în vederea reglementării conflictului din estul ucrainean, soldat până în prezent cu peste 6.500 de morți.
Taguri
Articolul anterior Polițistul care a provocat accidentul din Eforie era băut!
Articolul următor "Acceptarea Greciei în zona euro a fost o mare naivitate"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei