Amiralul Mike Mullen, șeful Statului Major Interarme, a început duminică o vizită în China destinată ameliorării relațiilor adesea tensionate dintre cele două puteri militare, relatează NewsIn.
- Publicitate -
Mullen se află în China la invitația omologului său, generalul Chen Bingde, șeful Statului Major al Armatei Populare, care, la rândul său, a vizitat SUA în luna mai. Cei doi au programate convorbiri luni, la Beijing.
Este prima vizită de acest gen pe care amiralul Mullen o face în decurs de patru ani. El a spus că Wahingtonul și Beijingul ar trebui să-și construiasă o "încredere strategică".
În 2010, Beijingul și-a revizuit contactele militare cu Washingtonul în reacție la vânzarea de armament american către Taiwan, insulă pe care China o privește ca parte a teritoriului său.
Pe de altă parte, și SUA și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea în legătură cu amploarea pe care o iau capabilitățile militare ale Chinei și cu atitudinea din ce în ce mai fermă pe care Beijingul o adoptă în disputele teritoriale pe care le are în Marea Chinei de Sud.
De altfel, SUA sunt decise să-și mențină prezența militară în Asia, Washingtonul fiind îngrijorat că aceste dispute ar putea duce la un conflict serios, a spus amiralul Mullen.
China a avut în ultimele luni neînțelegeri cu Filipine și Vietnamul.
"Îngrijorarea pe care o am, printre altele, este că aceste incidente ar putea duce la un calcul greșit și la o evoluție pe care nimeni nu a anticipat-o", a spus amiralul. "Avem o prezență de durată aici, avem o responsabilitate de durată. Căutăm să susținem ferm o rezolvare pașnică a acestor diferende", a adăugat Mullen.
Șase țări au dispute teritoriale în Marea Chinei de Sud, care este bogată în resurse petroliere și de gaz.