Miniștrii statelor vecine Siriei au lansat, de la Geneva, un apel către comunitatea internațională în favoarea susținerii masive sub forma unui ajutor de urgență pentru dezvoltare, în special pentru școli și infrastructură.
- Publicitate -
În timp ce numărul refugiaților sirieni a atins două milioane și exercită o presiune în creștere asupra acestor state, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați, Antonio Guterres, a reunit, alături de Abou Faour, miniștri de Externe ai Iordaniei, Nasser Judeh, Turciei, Ahmet Davutoglu, și Irakului, Hoshyar Zebari.
"Ne confruntăm cu o escaladare dramatică a conflictului sirian, după știrea despre utilizarea armelor chimice. Toate acțiunile care generează un aflux de refugiați trebuie să înceteze. O soluție politică pentru oprirea acestui ciclu de orori este necesară de urgență", au spus aceștia într-o declarație comună.