Vineri, 05 Iunie 2026

Studiu. Anticorpii împotriva coronavirusului se transmit de la mamă la făt

de Cuget Liber Duminică, 31 Ianuarie 2021 627 1 min citire
Studiu. Anticorpii împotriva coronavirusului se transmit de la mamă la făt
Un studiu făcut la Spitalul de Copii din Philadelphia arată că anticorpii care protejează împotriva coronavirusului sunt adesea transferaţi de la mamă la sugar în timpul sarcinii, scrie Mediafax, care citează CNN. Studiul sugerează şi că vaccinarea femeilor însărcinate ar putea proteja bebeluşii nenăscuţi.
Specialistul neonatolog dr. Dustin Flannery de la Spitalul de Copii din Philadelphia şi colegii săi au studiat peste 1.400 de mame şi bebeluşi. Ei au descoperit că anticorpii IgG au fost transferaţi prin placentă în cazul a 72 de gravide infectate cu Sars Cov-2 din 83. Mai mult, niciunul dintre copiii mamelor infectate nu a dezvoltat infecţie cu coronavirus.
Ar putea anticorpii materni să ajute la întârzierea apariţiei infecţiei sau să protejeze copilul de la infecţia severă cu COVID-19?", se întreabă dr. Flor Munoz, un virolog de la Colegiul de Medicină Baylor.
Nou-născuţii sunt vulnerabili la infecţii şi orice protecţie ar fi binevenită, a scris Munoz. Dar se ştie, de asemenea, că anticorpii împotriva altor viruşi, cum ar fi gripa sau tetanosul, se epuizează rapid atunci când sunt transferaţi de la mamă la sugar în timpul sarcinii, deci ar fi important de studiat când şi cum să fie vaccinaţi sugarii, a spus Munoz. Centrele din SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă imunizarea copiilor împotriva gripei la şase luni, de exemplu, chiar dacă mamele au fost vaccinate în timpul sarcinii.
Femeile însărcinate sunt sfătuite să se vaccineze antigripal atât pentru protecţia lor, cât şi a bebeluşilor.
Taguri
Articolul anterior Noi programe de formare profesională pentru şomeri
Articolul următor Avertizare meteo: Coduri galbene de ninsori, vânt și polei în mai multe județe din țară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei