Sâmbătă, 06 Iunie 2026

SUA amână intrarea într-o nouă criză financiară

de Cuget Liber Miercuri, 03 August 2011 415 1 min citire
SUA amână intrarea într-o nouă criză financiară
Camera Reprezentanților americani a adoptat luni noapte acordul pentru ridicarea plafonului datoriei, încheiat duminică seara între Casa Albă și șefii parlamentari.
Potrivit Agerpres, aleșii au adoptat textul cu 269 de voturi, împotriva a 161, după o zi de incertitudine cu privire la adoptarea textului de către Cameră, în special din cauza reticențelor formulate de numeroși democrați, nemulțumiți de concesiile făcute de președintele Barack Obama.
Votul a fost marcat și prin revenirea printre colegii săi a reprezentantei democrate Gabrielle Giffords, rănită grav la cap într-un atentat care a costat viața șase persoane în Arizona.
După ce a insistat mult timp pentru a include în plan noi taxe fiscale, în special impozitându-i pe americanii cei mai bogați, președintele Obama a trebuit în final să cedeze. Acordul încheiat duminică nu prevede nicio majorare a impozitelor sub nicio formă.
Numeroși democrați au criticat termenii acordului, susținând că textul ar fi trebuit mai degrabă să se axeze pe locurile de muncă, pe investiții în infrastructuri sau pe inovații.
Șefa democraților în Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, nu s-a pronunțat până luni după-amiază, dar în final și-a invitat colegii să adopte textul, explicând că "în pofida reticenței noastre față de acest text, nu putem permite ca persoanele vârstnice și foștii combatanți să fie victime ale daunelor colaterale în atacul împotriva clasei mijlocii efectuat de acest Congres" (în care Camera Reprezentanților este dominată de republicani).
În cazul neridicării plafonului datoriei, statul federal s-ar vedea de fapt în imposibilitate să asigure anumite cheltuieli, în special plata pensiilor și a asigurărilor de sănătate pentru persoanele vârstnice.
Taguri
Articolul anterior Primarul Gheorghe Cojocaru vrea să mute turismul la Murfatlar
Articolul următor 13 obiecte care i-au aparținut lui Bruce Lee vor fi scoase la licitație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei