Statele Unite ale Americii au anunţat o întărire a prezenţei lor militare în Orientul Mijlociu din cauza „escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice în regiune", transmite agenţia AFP.
- Publicitate -
Un sistem de apărare antirachetă la mare altitudine (THAAD), precum şi mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfăşurate în întreaga regiune, a anunţat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat de presă.
Austin a adăugat că „forţe militare suplimentare vor fi plasate în stare de pre-desfăşurare, pentru a creşte gradul de pregătire şi capacitatea de a răspunde cât de repede este necesar".
„Aceste măsuri vor consolida eforturile regionale de descurajare, vor spori protecţia forţelor americane în regiune şi vor contribui la apărarea Israelului", a explicat Austin, precizând că va continua să „evalueze nevoile dispozitivului american din regiune şi va lua în calcul desfăşurarea de resurse suplimentare, dacă este necesar".
Şeful Pentagonului a anunţat că a luat această decizie după discuţii cu preşedintele Joe Biden, dar nu a menţionat numărul de militari americani suplimentari care vor fi dislocaţi.
SUA are deja două portavioane şi grupuri de atac în estul Mediteranei şi circa 2000 de puşcaşi marini, a căror prezenţă se doreşte a acţiona ca factor de descurajare după atacul terorist comis în Israel de Hamas.
Peste 1.400 de oameni au fost ucişi pe teritoriul israelian de membri ai Hamas într-un atac fără precedent în 7 octombrie, în majoritate civili, care au fost împuşcaţi, arşi de vii sau mutilaţi în prima zi a atacului lansat dinspre Fâşia Gaza de gruparea militantă palestiniană.
Potrivit armatei israeliene, aproximativ 1.500 de luptători Hamas au fost ucişi în contraofensiva care a permis Israelului să recâştige controlul asupra zonelor atacate.
Redesfăşurarea de echipament şi personal militar are loc la doi ani după ce administraţia Biden a retras sistemele de apărare antiaeriană din Orientul Mijlociu, invocând la acea vreme o reducere a tensiunilor cu Iranul.
Patriot, considerat cel mai performant sistem de apărare antiaeriană al SUA, este de obicei indisponibil, aliaţi din întreaga lume concurând pentru a-l obţine. Sistemul THAAD dispune de un radar puternic. Desfăşurarea de către SUA a acestui sistem în Coreea de Sud, în 2016, a înfuriat China, care considera că ar putea supraveghea spaţiul său aerian.