Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sute de migranți salvați din Marea Mediterană așteaptă să ajungă în Europa

de Cuget Liber Miercuri, 29 Ianuarie 2020 165 < 1 min citire
Sute de migranți salvați din Marea Mediterană așteaptă să ajungă în Europa
Două nave ale unor organizații umanitare care au salvat, în ultimele zile, din Marea Mediterană, 484 de migranți așteptau, luni, permisiunea de a-i debarca în Italia sau în Malta, relatează DPA. 
Vasul "Ocean Viking" al SOS Mediterranee a luat la bord, după cinci operațiuni de salvare, începând de vinerea trecută, 407 migranți. Printre aceștia se află 152 de minori, dintre care zece mai mici de cinci ani, și 12 gravide. Organizația a declarat că a cerut accesul într-un port atât autorităților italiene, cât și celor malteze. 
Alți 77 de migranți se află pe nava "Alan Kurdi" a organizației germane Sea-Eye. Un purtător de cuvânt al acesteia a comunicat că Malta a refuzat să primească vasul, susținând că țara este deja supraaglomerată de migranți, și că Italia încă nu a dat un răspuns. 
Ambele țări menționate au primit în ultimele luni în porturi nave de salvare doar după ce au ajuns la înțelegeri cu alte țări din Uniunea Europeană, dispuse să accepte o parte din migranți. 
Taguri
Articolul anterior "UE trebuie să protejeze interesele Irlandei după Brexit"
Articolul următor Angela Merkel: "Apropierea Albaniei de UE este și în interesul Uniunii"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei