Duminică, 07 Iunie 2026

Trei copii și un adult au murit în urma unui incendiu în Capitală

de Cuget Liber Sâmbătă, 09 Aprilie 2011 312 1 min citire
Tragedia a avut loc în cartierul Ferentari din Capitală. Cei trei copii și adultul au fost găsiți în podul uneia dintre case, pod care s-a și prăbușit peste ei, potrivit Realitatea.net.
La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale, care au reușit să stingă incendiul, trei mașini ale SMURD și o mașină de la descarcerare.
"Nu avem indicii despre cum s-a produs incendiul. Pe str. Prunilor nr. 9 au ars trei case și două anexe. Casele sunt lipite. Până la această oră sunt trei copiii morți și un adult. Toate persoanele decedate se aflau în mansarda de la care a pornit focul. O persoană a fost intoxicată cu fum", a declarat la Realitatea TV Anca Onofrei, purtător de cuvânt al ISU București.
Nu se știe cu certitudine dacă mai sunt și alte persoane decedate în casele cuprinse de flăcări.
"Am văzut fum și i-am auzit pe ei țipând: Băi, luăm foc.Și anul trecut aceeași casă a luat foc. Nu știu de la ce a luat foc. La condițiile pe care le au acolo", a declarat o vecină care a sunat la 112 să anunțe incendiul.
"Mi-au făcut legătura după cinci minute. Și când au venit, au venit cu o singură autospecială. Nu s-au mobilizat deloc. Cum să acționeze în timp cu o singură autospecială și un furtun, când flăcările sunt până la cer", a mai spus ea.
Articolul anterior CE de gimnastică: Flavius Koczi, medalie de aur la sol
Articolul următor Sulfina Barbu: Consumul produselor etnobotanice reprezintă o problemă de siguranță națională

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei