Președintele american Donald Trump a semnat marți protocolul pentru aderarea Muntenegrului la NATO, a anunțat Casa Albă într-un comunicat citat de Reuters, potrivit news.ro.
- Publicitate -
Astfel, a fost eliminat încă un obstacol major în calea alăturării micii țări balcanice la Alianța Nord-Atlantică, relatează agenția de presă macedoneană MIA.
Senatul amânase votarea acestui document timp de mai multe luni, așteptând să vadă ce poziție va adopta noua administrație a președintelui Donald Trump cu privire la problema extinderii NATO.
Acesta mai rămâne să fie ratificat de doar câteva alte state membre NATO și Muntenegru speră să adere la Organizație ca membru cu drepturi depline până la summit-ul de la Bruxelles din luna mai.