Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UE cere Belgradului să amelioreze relațiile cu Kosovo

de Cuget Liber Miercuri, 13 Iunie 2012 260 < 1 min citire
Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a reafir-mat că ameliorarea relațiilor cu Kosovo este principala condiție de îndeplinit pentru ca Serbia să poată deschide negocierile de aderare la UE, informează AFP.
"Principalul punct ce separă Serbia de deschiderea negocierilor de aderare este ameliorarea vizibilă și durabilă a relațiilor cu Kosovo", a declarat Stefan Fule, în cursul unei conferințe de presă comune cu noul președinte sârb, naționalistul populist Tomislav Nikolic.
Comisarul european s-a declarat "foarte încurajat de discuția" pe care a avut-o cu noul președinte sârb.
Serbia, care nu recunoaște inde-pendența Kosovo proclamată în 2008 de majoritatea albaneză din teritoriu, a obținut statutul de can-didat la aderarea la UE în martie.
La rândul său, Tomislav Nikolic și-a exprimat speranța că problema Kosovo va fi soluționată în cadrul acestui dialog cu Pristina "într-o manieră acceptabilă pentru toate părțile implicate".
După alegerea sa la 20 mai, To-mislav Nikolic a asigurat că susți-ne integrarea europeană a țării sale, fără să abandoneze Kosovo. 
Taguri
Articolul anterior Opt noi cutremure în provincia Emilia Romagna
Articolul următor Virusul informatic Flame ar putea avea legături cu Stuxnet

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei