Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un automobilist a lovit maşina preşedintelui Volodimir Zelenski

de Mircea GHIȚĂ Joi, 15 Septembrie 2022 228 < 1 min citire
Un automobilist a lovit maşina preşedintelui Volodimir Zelenski
Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu a fost grav rănit în accident, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia miercuri seară, citat de AFP.
La Kiev, un automobil a intrat în coliziune cu maşina preşedintelui Ucrainei şi cu vehiculele din escorta lui", a declarat Serghei Nikiforov într-un comunicat postat pe Facebook joi, la orele 01.22, (miercuri, 22.22 GMT).
Medicii care îl însoţeau pe preşedinte i-au acordat asistenţă de urgenţă şoferului autovehiculului şi l-au transferat într-o ambulanţă", a continuat acesta.
Preşedintele a fost examinat de un medic, nu au fost depistate răni grave. Poliţia va investiga toate împrejurările producerii accidentului", a mai spus el, fără alte detalii.
În discursul său televizat de noapte, a cărei înregistrare video a fost publicată la scurt timp după accident, Volodimir Zelenski a indicat că se întorcea din regiunea Harkov, dând asigurări că aproape întreaga regiune a fost eliberată după o contraofensivă-fulger menită să alunge trupele ruse.
Taguri
Articolul anterior Amenzi pentru fermele de păsări din Lumina şi Mihail Kogălniceanu
Articolul următor Razii în mai multe localități constănțene, soldate cu amenzi de mii de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei