Vineri, 05 Iunie 2026

Un secol de la descoperirea mormântului lui Tutankhamon

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 04 Noiembrie 2022 178 1 min citire
Un secol de la descoperirea mormântului lui Tutankhamon
a 4 noiembrie 1922, arheologul britanic Howard Carter a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon, din Valea Regilor, Egipt, care includea sarcofagul, masca de aur şi o importantă colecţie de bijuterii, păotrivit StirileprotvMormântul a fost deschis la 26 noiembrie 1922, după care timp de zece ani arheologul britanic s-a dedicat studiului mormântului faraonului, transferat şi depozitat la Muzeul din Cairo.
Howard Carter a început să studieze inscripţiile şi picturile din Egipt la vârsta de 17 ani. Abilităţile sale au fost în curând recunoscute şi, în 1899, i s-a oferit un post de inspector în cadrul Serviciului Egiptean de Antichităţi, continuând să facă şi săpături. Carter a demisionat în 1905 şi a început să lucreze pe cont propriu. Având nevoie de finanţare, a făcut echipă cu Lord Carnarvon şi ani de zile cei doi au căutat în Valea Regilor mormântul dispărut al lui Tutankhamon.
La 1 noiembrie 1922, Carter a început să lucreze la ceea ce părea a fi ultimul său sezon de săpături. El lucra la o bucată de pământ aflată chiar sub mormântul lui Ramses al VI-lea. Prima dată au fost demolate vechile colibe ale muncitorilor. Aceştia pentru a nu străbate drumul lung din satul lor şi până în Valea Regilor, uneori îşi petreceau nopţile în colibe temporare circulare de piatră, lângă locul unde lucrau. Membrii familiei erau trimişi la diferite momente ale zilei pentru a le aduce mâncare. Satul, numit astăzi Deir-el-Medina, era o comunitate strâns controlată. Zidul, care înconjura casele, avea o singură poartă. Membrii acestei comunităţi de pictori, cioplitori şi tencuitori se aflau adesea în imediata apropiere a comorilor faraonilor şi erau urmăriţi foarte îndeaproape. Carter a înregistrat aceste colibe pentru posteritate.
Taguri
Articolul anterior Sfaturi pentru viața de cuplu, date de ÎPS Tedosie pe TikTok. Clipul a strâns peste 90.000 de vizualizări
Articolul următor Noi locuri de parcare pe aleea Topolog

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei