Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ungaria s-a opus unei declarații comune a membrilor NATO privind Ucraina

de Cuget Liber Joi, 31 Octombrie 2019 209 < 1 min citire
Ungaria s-a opus unei declarații comune a membrilor NATO privind Ucraina
Ungaria s-a opus adoptării unei declarații comune a ambasadorilor statelor membre ale NATO cu privire la Ucraina întrucât documentul nu obliga această țară să reintroducă drepturile de care fusese privată minoritatea maghiară, a anunțat, ieri, ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, în cadrul Forumului Eurasia de la Budapesta, transmite MTI. 
Szijjarto a spus că țara sa nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice. 
Budapesta a prezentat mai multe propuneri de amendamente la declarația potrivit căreia Ucraina trebuie să-și respecte obligațiile față de minorități în conformitate cu dreptul internațional, iar câteva propuneri s-au bazat pe principiile Consiliului Europei și ale ONU. 
"Întrucât aceste propuneri au fost respinse, noi nu am avut altă variantă decât aceea de a vota contra declarației", a precizat șeful diplomației ungare. 
Privarea de drepturi a unei minorități ce aparține unuia dintre statele membre ale NATO ar fi meritat cel puțin să fie menționată într-un asemenea document, a subliniat Peter Szijjarto, care a adăugat că declarația trebuie să includă o clauză privind restabilirea drepturilor respective. 
Taguri
Articolul anterior Camera Reprezentanților recunoaște genocidul armean
Articolul următor Rusia, Turcia și Iran susțin noua rundă de negocieri intersiriene de la Geneva

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei