Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ungaria va înființa un nou sistem de tribunale administrative

de Cuget Liber Vineri, 21 Septembrie 2018 218 < 1 min citire
Ungaria va înființa un nou sistem de tribunale administrative
Ungaria va înființa până în ianuarie 2020 un nou sistem de tribunale administrative și în acest an va adopta un cadru legislativ pentru acest sistem, a declarat, ieri, ministrul ungar al Justiției, Laszlo Trocsanyi, citat de Reuters.
Potrivit ministrului ungar, vor exista opt tribunale regionale și o nouă înaltă curte administrativă.
"Dorim să creăm un sistem de curți administrative foarte eficient", a adăugat Trocsanyi.
Acesta a respins preocupările în sensul că posturile de judecător din noile tribunale vor fi ocupate de magistrați loiali guvernului condus de Viktor Orban.
"Mă văd nevoit să resping afirmațiile că guvernul va selecta anumite persoane pentru a deveni judecători care să ia decizii în favoarea guvernului", a asigurat ministrul. "Când am depus jurământul în parlament, am jurat că mă voi consacra pregătirii de legi care să fie conforme cu statul de drept", a subliniat el, adăugând că independența judecătorilor este garantată în Constituția țării. 
Taguri
Articolul anterior UE dorește să intensifice cooperarea cu Africa de Nord în problema migrației clandestine
Articolul următor Cancelarul Austriei confirmă organizarea unui summit special în noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei