Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenţionat că Europa unită este ameninţată în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei şi de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Europa este ameninţată din exterior de un război imperialist şi autoritar la Est şi, de asemenea, în interior, de cetăţeni înspăimântaţi şi incerţi, chiar radicalizaţi", a declarat Friedrich Merz în timpul congresului partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).
El le-a cerut cetăţenilor germani să sprijine în continuare Ucraina în faţa agresiunii ruse, apreciind că sunt în joc pacea şi libertatea în Germania însăşi.
„Lupta Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei este în acelaşi timp o luptă pentru menţinerea păcii şi a libertăţii în ţara noastră, întrucât ofensiva Moscovei se referă la ordinea politică a continentului european în ansamblul său", a spus Merz.
Viitorul şef al executivului de la Berlin a deplâns lipsa de încredere în democraţie în ţara sa, indicator ajuns în prezent la un nivel minim după Al Doilea Război Mondial.
XXX
Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a aprobat acordul de coaliţie guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depăşit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern. O majoritate a delegaţilor a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat „Responsabilitate pentru Germania”.
Uniunea Creştin-Socială (CSU), aliatul tradiţional bavarez al CDU, şi-a dat deja acceptul pentru acordul cu social-democraţii.