Sute de mii de protestatari au ieșit pe străzile din Londra. Manifestanții au agitat pancarte și au sunat din vuvuzele. Protestul de sâmbătă din capitala engleză este cel mai mare de la cel din 2003, contra războiului din Irak, informează Realitatea.net.
- Publicitate -
Acțiunea a început cu un marș pe principale artere din capitala Regatului Unit și va culmina cu o uriașă demonstrație în Hyde Park.
Un mic grup de protestatari a încercat sâmbătă să ocupe magazinele din centrul Londrei, dar s-a confruntat cu o intervenție dură din partea poliției, pregătită să asigure ordinea la uriașul miting împotriva măsurilor de austeritate, la care erau așteptate zeci de mii de persoane, relatează Sky News.
Becuri umplute cu amoniac (care degajă un miros urât) și "bombe cu vopsea" au fost aruncate pe Oxford Street, celebra stradă comercială a capitalei britanice. Grupul de protestatari a vizat magazinul Topshop, căruia i-a spart vitrinele, dar nu a reușit să intre, grație intervenției poliției, potrivit NewsIn.
Cu excepția acestor incidente, demonstrația - denumită "Marșul pentru Alternativă" - s-a desfășurat pașnic.
Liderul muncitorilor, Ed Miliband, le-a vorbit oamenilor în Hyde Park, spunând că Guvernul vrea să ducă țara înapoi în anii 1980. "Știm ce va spune guvernul, că e un marș al minorității. Se înșeală. Aceasta e marea societatea împotriva măsurilor pe care Guvernul le ia", a spus acesta.
Sute de mii de protestanți au ieșit sâmbătă pe străzile capitalei engleze pentru a protesta contra tăierilor de cheltuieli publice anunțate de Guvern, informează Daily Mail. Londonezii sunt nemulțumiți de creșterea șomajului, mărirea taxelor și reforma pensiilor, măsuri luate de guvernul conservator-liberal pentru a reduce uriașul deficit bugetar, ajuns la 10% din PIB. Sindicatele și opoziția laburistă spun că măsurile sunt prea radicale și prea rapide și vor aduce sărăcia pentru milioane de britanici, atingându-se cea mai ridicată rată a șomajului din ultimii 16 ani.
Grupuri de demonstranți au asaltat o bancă din zona Cambridge Circus, aruncând cu vopsea spre polițiști, potrivit telegraph.co.uk.
Peste 4.500 de agenți de poliție au fost mobilizați să asigure securitatea.
Organizatorii susțin că mitingul de sâmbătă este cel mai mare din 2003 încoace atunci când circa un milion de oameni au protestat contra războiului din Irak.
Guvernul britanic a anunțat recent reducerea costurilor publice cu aproape șapte miliarde de euro în încercarea de a stabiliza economia și de a reduce deficitul bugetar.