Întrebarea la care întreaga omenire caută un răspuns este: când încetează criza economică? Agnosticii moderni sunt gata să jure pe tezele lui Thomas Henry Haxley (lansate la 1869), că nimeni nu poate rezolva această ghicitoare. Argumentul lor pare a fi fabricat din cel mai dur beton armat: începutul crizei nu a fost previzionat de marile agenții de rating, de organismele financiare mondiale, de băncile naționale, ca urmare nici momentul încetării ei nu poate fi prezis. Judecata agnosticilor are o anumită logică, dar asta nu înseamnă că i se poate atribui valoarea de adevăr.
- Publicitate -
Sclava speculațiilor
Criza economică era, totuși, previzibilă. Ritmurile înalte de creștere din 2007, înregistrate pe mai toate meridianele lumii, începuseră să se domolească la debutul lui 2008. Statisticile și prognozele oficiale confirmau astfel teoria evoluției ciclice a economiei capitaliste, faptul că perioadele de expansiune, de avânt alternează cu cele de declin, ce pot degenera în recesiune, depresie, criză.
Exista, însă, un semnal mai puternic decât orice statistică: economia lumii ajunsese, deja, sclava speculațiilor. La bursă, prețurile o luaseră razna. Ieșiseră cu viteza luminii din zona realului și se înscriseseră pe orbita fantasticului.
În iulie 2008, barilul de petrol se vindea cu 145-147 de dolari în ringul Bursei din Londra. Prețul lui avea doar o vagă legătură cu costurile de producție și transport ori cu nevoile reale de consum ale lumii. Mai bine de două treimi din valoarea lui era aer, iluzie, speculă.
Chiriile navelor se umflaseră ca broasca din fabulă. Un vrachier de 50.000 – 60.000 tdw nu putea fi angajat să transporte minereu de fier pe ruta India – China sub un tarif mai mic de 35-40 de dolari pe tonă.
Nebunia nu a ocolit nimic din ce se putea specula: țiței și gaze naturale, minereuri și cărbune, metale, ciment și cherestea, dar mai ales imobile.
Mulțumim America!
Prețurile supralicitate dădeau impresia că economia mondială se află în faza Big-Bang-ului, la începutul expansiunii. Mulți dintre actorii din piață bănuiau că buboiul se va sparge curând. Cu toate acestea au contribuit la iluzia generală a avântului economic. Cum să ratezi clipa fastă a omenirii, să nu tragi foloase de pe urma ei? Și-au spus că nu e dracul chiar atât de negru și legitățile economiei capitaliste chiar atât de obiective și dure. Sperau că fatalitatea va veni abia peste doi – trei ani, după ce își fac și ei suma.
Omenirea ar trebui să-i mulțumească Americii că a strigat, ca în povestea lui Andersen: "Împăratul e gol!" Criza imobiliară din SUA a făcut-o să revină la timp, pe solul economiei reale, din lumea iluziilor. Este drept, aterizarea brutală le-a frânt coastele celor ce au profitat pe timp de avânt economic.
Ce porcărie!
Ceea ce a urmat, s-a văzut cu ochiul liber chiar și de pe Marte. Prețurile s-au prăbușit în matca realului. De la 147 de dolari, cotația barilului de țiței a ajuns unde-i era locul, în intervalul de 40 - 45 de dolari. Tariful de transport cu nava despre care am vorbit mai sus a coborât la 5-6 dolari pe tonă. Minereul de fier și oțelul s-au ieftinit cu mai mult de 50%, iar afacerile imobiliare au revenit la valorile de acum un deceniu. În schimb, creditele – ieftine ca braga în perioada de boom economic – s-au scumpit astăzi, de-ți sar capacele până le returnezi.
Cererea și oferta s-au repoziționat la nivelul consumurilor. Fără vălul speculațiilor pe ochi, economia mondială a văzut ce porcărie făcuse: a produs mult și scump, peste nevoile și posibilitățile omenirii, iar pentru aceasta se îndatorase la bănci peste puterile ei.
Așa că nu a avut de ales. A trebuit să reducă motoarele. Astăzi, consumă din propria osânză și încearcă să scape de producția pe stoc. Nu mai investește, nu se mai dezvoltă. Pare a fi un urs intrat în hibernare, care așteaptă razele soarelui de primăvară să-i gâdile nările.
Ghioceii economiei
În plan obiectiv, de la supraproducție, economia mondială a căzut în extrema opusă: subproducție. În cel subiectiv, după exaltarea și frenezia isteroidă a dat în angoasă și neîncrederea patologică.
Cine o poate scoate din această stare? Trei factori sunt decisivi. În primul rând piața. Aceasta va consuma, în trei – patru luni, stocurile de produse existente. Între timp, oferta va scădea sub nivelul cererii, ceea ce va duce la creșterea prețurilor. Acest fapt va redeștepta interesul producătorilor.
Cel de al doilea factor îl reprezintă resursele publice. Numeroase guverne ale lumii lansează programe de investiții în infrastructură și sprijină producția. Trilioane de euro și dolari vor curge prin arterele și venele afacerilor și le vor pune mușchii la treabă. Multe dintre proiecte vor lua startul la mijlocul anului 2009.
Ultimul factor decisiv este reprezentat de temerarii și vizionarii economiei. Ei sunt întreprinzători care cumpără în plină criză, când totul e ieftin, care investesc când toți renunță la investiții. Ei sunt ghioceii, vestitorii primăverii din economie și ai redeșteptării încrederii. Ei iau caimacul și spuma afacerilor reînviate. Fiți cu ochii pe ei! Când îi veți vedea cuprinși de febra investițiilor și producției, fiți siguri că a început dezghețul economiei!
