Obligație
- Publicitate -
D. Sintea, din Năvodari: Extrasele de pe listele de plată trebuie neapărat să poarte ștampila asociației de proprietari.
Excepții
Sultana M., din Constanța: În cazuri excepționale, în lipsa aparatelor de înregistrare a consumului de apă, la intrarea în rețeaua de alimentare a blocului, la branșament, acest consum se determină potrivit normelor legale, în sistem paușal, pe fiecare tip de consumator.
Reglementări
Ana, din Constanța: Pentru femeile născute în lunile aprilie 1949, vârsta standard de pensionare a fost stabilită la 58 de ani și o lună, iar stagiul complet de cotizare necesar pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă integrală și de o eventuală reducere a vârstei standard de pensionare permisă de Legea nr. 19/2000 - este de 26 de ani și 2 luni (stagiul minim de cotizare pentru a putea primi pensie pentru limită de vârstă este de 11 ani și 2 luni).