Vineri, 05 Iunie 2026

Are legătură berea cu îngrășarea?

de Cuget Liber Marţi, 07 Mai 2013 374 2 min citire
Pentru cei mai mulți oameni, berea (conține 90 % apă, malț, hamei, zahăr și drojdie) este o componentă foarte importantă în alimentație. Potrivit dr. Alin Popescu, alcoolul din bere furnizează organismului calorii, iar valoarea energetică a alcoolului din bere este de șapte kilocalorii pe suta de grame de alcool. Astfel, la 250 ml de bere (aproximativ 40 grame alcool) se vor furniza organismului 280 calorii, la fel de mult ca 70 de grame de zahăr. 4 pahare de băutură răcoritoare dulce, Coca-Cola de exemplu, conțin la fel de multe calorii ca și 132 grame de zahăr, deci este dublu față de aceeași cantitate de bere.
Interesant este că s-a făcut un studiu prin care s-a demonstrat că dacă adăugam la rația zilnică normală de 2200 Kcalorii, încă 2000 Kcalorii obținute prin consumul de bere, persoana respectivă nu se va îngrăa așa de repede ca în cazul adăugării a 2000 kcal provenite din consumul de ciocolată. Acest fapt a fost demonstrat exprimental, dar nu există nicio explicaie. Prin urmare, potrivit dr. Alin Popescu, persoanele consumatoare de bere nu trebuie să se îngrijoreze că vor lua foarte repede în greutate.
De menționat că vinul și alte băuturi alcoolizate conțin mai multe calorii decât berea. Consumul moderat de bere nu înseamnă neapărat că vom lua în greutate, fapt confirmat de un studiu recent care a analizat legătura dintre consumul de bere și obezitate. Într-un grup de oameni care au băut bere pe parcursul unui an au fost mai puțini oameni obezi (cu indice de masă corporală peste 30 kg/m2) decât în grupul celor care nu au băut nicio bere. După corecția tuturor cofactorilor (cum ar fi fumatul, vârsta, sexul etc), s-a constatat că aportul de bere nu duce la obezitate. Ideea că berea duce la obezitate provine probabil din faptul că acest consum de bere duce la un stil de viață și o alimentație nesănătoase. De asemenea, berea crește apetitul alimentar mai ales înspre alimentele bogate în calorii cu conținut în grăsimi și carbohidrai (snacks-uri, chips-uri, cârnăciori, alune, sărățele, covrigei).
În plus, cercetările au mai arătat că organismul persoanelor care consumă bere regulat arde mai încet grăsimile (pentru că alcoolul duce la depozitarea mai rapidă a acizilor grași liberi în celulele adipoase și pentru că organismul va arde mai întâi alcoolul consumat). Astfel, excesul de grăsime se depozitează sub musculatura abdominală și efectul este renumit ca "burta de la bere". Însă, aceasta nu este un efect direct al consumului de bere, ci al alimentației și stilului de viață nesănătoase asociate cu consumul de bere, în combinație cu reducerea arderii grăsimilor în organism. De aceea, este mai bine ca berea să facă parte din alimentația zilnică, dar separată de mese (berea are deja aceasta imagine de alcool aliment).
Unii cercetatori susțin însă că berea duce la creșterea depozitelor de grăsime de pe abdomen din cauza conținutului bogat în fitoestrogeni din hamei, care favorizează depunerea de grăsimi, în special pe abdomen.
Taguri
Articolul anterior Borș de pasăre la ceaun
Articolul următor Vă pricepeți să alegeți petunii?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei