Medicul de gardă Când apare deviația de sept

de Florica ZDRU Luni, 29 Octombrie 2012 191
"Sunt curioasă cum apare deviația de sept la un sugar care, săracul, unde-l pui acolo stă? Chestia asta dă complicații mari dacă nu e tratată la timp?" -întreabă Georgeta Tomescu.
Dr. Anca Sima, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, ne-a explicat, mai întâi, că septul nazal este peretele subțire din interiorul nasului care desparte cele două cavități nazale. Deși este situat central și ar trebui să împartă în două părți perfect egale cele două cavități, la majoritatea persoanelor, septul nazal este puțin deplasat într-o parte. Practic, deviația de sept este exact acel pasaj nazal mai mic față de celălalt.
Cauze
Interesant este că deși se poate observa abia după naștere, deviația de sept poate să apară chiar în perioada dezvoltării fetale sau în timpul nașterii. Pe de altă parte, anumite traumatisme severe pot avea drept rezultat tot deviația de sept. De reținut că dacă modificarea este minoră, este foarte posibil ca persoana să nu manifeste niciun disconfort. Totul, din cauză că adevăratele simptome se resimt numai în formele severe.
Complicații, tratament
De departe, cele mai semnificative complicații pe care le poate avea deviația de sept sunt congestia nazală, sân-gerările nazale, secrețiile retronazale, dureri la nivelul capului și al feței, infecții cronice ale sinusurilor. Având în vedere aceste riscuri, ar trebui, doamnă To-mescu, să tratați cu toată seriozitatea această problemă, pentru a afla dacă este vorba de o formă minoră sau, dimpotrivă, se impune tratament urgent, tratament care, în faza inițială, urmărește ameliorarea simptomelor, respectiv congestia nazală și secrețiile retronazale. Cât privește corectarea deviației, aceasta se poate face numai chirurgical, prin septoplastie, când septul nazal este repoziționat. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei