Medicul de gardă Când ar trebui tratate cariile dentare

de Florica ZDRU Joi, 10 Iulie 2014 102
"Nu am avut niciodată probleme cu gâtul, beau apă de la frigider și vara, și iarna. Ceea ce mă deranjează de la rece este dantura. Știu că am o carie, dar nu-mi permit acum, financiar, să merg la dentist. Ce risc dacă mai amân?" – întreabă Livia N.
v v v
Având în vedere că majoritatea cariilor dentare sunt depistate cu ocazia controalelor stomatologice de rutină, medicul stomatolog Loredana Stănică a ținut să sublinieze cât de importante sunt aceste vizite la dentist. Mai exact, dacă la șase luni nu deschidem ușa unui cabinet stomatologic, ar trebui să facem tot posibilul să avem parte de un consult stomatologic măcar o dată pe an. Iar dacă, totuși, nu reușim să ajungem la stomatolog nici o dată pe an, dacă ne confruntăm cu o sensibilitate crescută la consumul alimentelor reci, fierbinți, dulci, este clar că avem cel puțin o carie dentară, a completat stomatologul. Este momentul când vizita la stomatolog nu ar mai trebui, sub nicio formă, amânată.
Cât privește formele de tratament, stomatologul precizează că tratarea unei carii dentare implică aplicarea unei plombe sau coroane dentare. Dacă problema este destul de avansată, se va impune și operațiunea de curățare a canalelor dintelui. De precizat că la prepararea plombelor se folosesc materiale precum compozit, porțelan sau aliaj de argint-aur. Este posibil ca în momentul curățării canalelor dintelui, medicul să ia în calcul și îndepărtarea țesuturilor nervoase și a vaselor de sânge, pentru ca apoi să fie montată plomba sau coroana.
Important! Cariile dentare sunt favorizate, în primul rând, de carbohidrați – zaharuri și amidon, din cauză că se lipesc de suprafața dinților și ajută bacteriile să se hrănească și să elimine acizi, care afectează dantura. Iar pe măsură ce se dezvoltă, bacteriile și acidul sapă către pulpa dentară, provocând iritații și inflamații, iar în cele din urmă va avea de suferit și osul care susține dintele. În acest moment, sensibilitatea dentară crește, iar durerile sunt inevitabile. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei