La doi ani Când nu este lângă mama sa, leșină de plâns

Specialiștii avertizează că și copiii mici au griji și simt stresul într-o anumită măsură. Asta, pentru că stresul îi afectează pe toți cei care se simt depășiți de situație. Un copil de doi ani, de exemplu, poate să treacă printr-o stare de anxietate dacă persoanele care-l pot ajuta să se simtă bine nu îi sunt suficient de aproape.

"Am un băiețel de doi ani și ori de câte ori plec de acasă o fac pe ascuns, să nu mă vadă și o aduc pe maică-mea ca să stea cu el. Repet sportul acesta, dar am observat că nu-i face bine copilului. El nu vorbește prea multe, însă înțelege absolut totul. Și eu, și soțul, ne ocupăm de el, niciodată nu ne facem observații de față cu copilul, nu ne contrazicem sub ochii lui. După aia… se înțelege că reglăm între patru ochi, cum știm noi mai bine, și problemele care mai apar într-o căsnicie. Problema care ne dă mari bătăi de cap este că eu nu pot să lipsesc de acasă nici măcar o oră, că se pune pe plâns până îl ia leșinul, chiar dacă maică-mea vine la noi aproape zilnic. Mi-e teamă că va fi un copil sensibil, care va simți nevoia să aibă mereu pe cineva lângă el, că o să fie slab de înger, nu știu ce să mai zic, dar, ca băiat, mi-ar fi plăcut să fie mai puternic, nu un plângăcios. Nici nu știu cu cine seamănă, pentru că și eu, și soțul nu plângem chiar așa de ușor. Aș vrea să știu dacă temerile mele au o justificare sau dacă acest comportament este normal la vârsta asta, chiar dacă este băiețel?" - Gina Tudor, din Constanța.

v v v

Fiecare vârstă are îngrijorările ei - ne-a explicat psihologul Speranța Băcana, iar în fiecare etapă de dezvoltare copilul, indiferent de sex, trebuie să se adapteze la ceea ce vede în jurul său. Tocmai acest efort este perceput ca o sursă de griji pentru puiul de om. În primele luni de viață, copilul se neliniștește atunci când își dă seama că mama lui nu este lângă el și se pune pe plâns când se simte în nesiguranță. În aceste momente, el are nevoie de îmbrățișarea și mângâierile mamei mai mult decât de orice altceva. Pe măsură ce crește, copilul se va mulțumi să îi audă doar glasul, ceea ce îl asigură că nu este singur.

Revenind la cazul de față, în jurul vârstei de doi ani, copilul se îngrijorează la plecarea mamei de acasă din cauză că în mintea lui răsar întrebări de genul: "De ce întârzie?", "Dacă nu se mai întoarce?". Iar dacă mama îl lasă în grija bunicii sau a unei prietene, se teme să nu fie lăsat acolo definitiv. Deși, pentru adulți, aceste temeri par fără sens, pentru copii, frica de persoane străine și de singurătate este un sentiment trăit la intensitate maximă.

Stimulați încrederea copilului

Pentru a nu vă stresa inutil copilul, psihologul vă recomandă ca la plecare să-l îmbrățișați și să-i spuneți pe un ton cald și blând că plecați, dar o să vă întoarceți. Nu trebuie să menționați cât timp o să lipsiți, pentru că micuțul oricum nu stăpânește, la această vârstă, noțiunea timpului. De asemenea, este foarte important ca și la întoarcere să-i spuneți cu o voce la fel de caldă: "Ai văzut că m-am întors? M-am ținut de cuvânt și așa o să fac mereu!". Procedând astfel de fiecare dată, cu timpul, copilul va căpăta încredere că nu va fi părăsit de cei dragi.