Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce influențează prețul certificatului de urbanism

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 05 Martie 2014 189 1 min citire
Ce influențează prețul certificatului  de urbanism
"În primul rând, m-ar ajuta să știu exact la ce birou din primărie se depune cererea pentru certificatul de urbanism și, doi, cam cât costă, dacă e preț fix și dacă ține loc de autorizație, până când reușești s-o obții. Vă mulțumesc, F. Ion". 
v v v
Cât privește biroul unde se depun cererile pentru eliberarea unui certificat de urbanism, acesta nu se află în Primăria Constanța. Așadar, astfel de solicitări se depun la Centrul Informare Cetățeni (incinta City Park Mall, Biroul 2, telefon 0241- 485524). 
Nu ține loc de autorizație
De precizat că, în conformitate cu reglementările în vigoare, certificatul de Urbanism nu poate ține loc de Autorizație de Construire sau de Desființare. Ceea ce înseamnă că, în aceste condiții, nici nu dă dreptul la executarea unor lucrări de construcții înainte de a se intra și în posesia autorizației de construire.
Taxe diferite. Referitor la taxă, aceasta nu este fixă, întrucât este stabilită în funcție de caracteristicile fiecărei construcții în parte. Mai exact, costurile unui certificate de urbanism sunt influențați de suprafața viitoarei construcții, după cum urmează: până la  150 mp inclusiv, 5 lei; între 151- 250 mp inclusiv, 6 lei; între 251- 500 mp inclusiv, 8 lei; între 501- 750 mp inclusiv, 10 lei; între 751-1000 mp inclusiv 12 lei; peste 1000 mp tariful este de 12 lei + 0,01 lei/mp pentru fiecare metru pătrat care depășește 1000 mp. 
Taguri
Articolul anterior De ce nu pot fi "rezolvate" noaptea "penele de curent"
Articolul următor Colțul constănțeanului supărat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei