Joi, 04 Iunie 2026

Ce spune legea

de Cuget Liber Luni, 06 Decembrie 2010 326 1 min citire
"Eu am dat-o un pic în bară la muncă și am înțeles că mi se pregătește o sancțiune. V-aș ruga frumos să-mi spuneți, dacă se poate, care sunt sancțiunile pe care legea le are pentru angajați? Vă mulțumesc foarte mult" – Maria.
v v v
Sancțiunile disciplinare pe care, potrivit Codului Muncii, le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt următoarele:
a) avertismentul scris;
b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare;
c) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%;
e) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni, cu 5-10%;
f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
1) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
2) gradul de vinovăție a salariatului;
3) consecințele abaterii disciplinare;
4) comportarea generală la serviciu a salariatului;
5) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Taguri
Articolul anterior "O să mă bagi în mormânt!"
Articolul următor Cârnați de casă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei