Vineri, 05 Iunie 2026

Ce trebuie să știți despre munca de acasă

de Florica ZDRU Marţi, 04 Februarie 2014 140 1 min citire
Ce trebuie  să știți  despre munca  de acasă
"Am găsit un job care-mi place, am început deja munca de acasă, mi s-a zis că o să semnez contractul după ce se lămuresc ei ce știu să fac. Partea proastă e că au uitat de asta, iar mie îmi este jenă să le tot aduc aminte, de frică să nu renunțe la mine. Am familie, am copii în întreținere, am nevoie de bani și e foarte convenabil să muncesc de acasă. Dacă se face vreun control, risc să fiu acuzată că muncesc la negru?". A. B. 
v v v
Fără doar și poate, și pentru activitatea prestată la domiciliu, legea obligă să se semneze un contract individual de muncă - precizează Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă. Așadar, cei cărora angajatorii uită să le încheie un contract de muncă, ar trebui să le aducă aminte că este cazul să ia o decizie în ceea ce-i privește, astfel încât să nu fie puși în situația de a fi depistați că muncesc la negru și să suporte rigorile legii.
Au statut de angajați cu munca la domiciliu salariații care execută lucrările prevăzute de fișa postului la propria locuință. Un avantaj al acestui tip de contract este că salariații își stabilesc singuri programul de lucru. Însă, este dreptul angajatorului să verifice activi-tatea salariatului cu munca la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă și nu cum și-ar dori. Așadar, fără un contract semnat, persoana în cauză nu face altceva decât să muncească la negru. 
Taguri
Articolul anterior Unde se duc banii din "taxa de citire" a repartitoarelor
Articolul următor Invitație la o comedie romantică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei