Cine e șeful asociației

de Florica ZDRU Marţi, 22 Aprilie 2014 132
"Suntem câteva familii cu restanțe la întreținere care avem de plătit și penalități. Noi am cerut să plătim în rate și să fim scutiți de penalizare, dar președintele ne-a spus că nu se bagă, ne-a trimis la comitetul executiv, sunt oameni tot din bloc. Cine e șeful asociației, președintele sau comitetul executiv? Prea suntem plimbați de la unii la alții și nu mai înțelegem nimic!" - este supărarea Emiliei Moscu. Pe de altă parte, femeia este con-știentă că nu este normal și corect față de vecini ca unii să plătească, iar alții să adune restanțe la întreținere. 

Sistemul de penalizări pentru sumele datorate asociațiilor de proprietari este stabilit de fiecare asociație în parte, însă cu respectarea legii privind funcționarea acestora. Însă, ca și responsabilitate, sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației, conform prevederilor legale, este responsabilitatea comitetului executiv. Însă, din punct de vedere legal, tot președintele este reprezentantul acestui comitet. 

În afară de stabilirea sistemului de penalizări, comitetul executiv are o listă lungă de responsabilități, printre care se numără și supravegherea desfășurării tuturor activităților din cadrul asociației de proprietari, în mod special situația încasărilor și plăților lunare.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei