Când vine vorba de acnee sau alte probleme delicate ale tenului, femeile par depășite de situație după ce constatată că tratamentele făcute nu prea și-au făcut efectul. Click pentru femei recomandă câteva rețete de măști cosmetice de casă pe bază de citrice, ale căror efecte au fost dovedite în timp:
- Publicitate -
Grapefrutult. Ai nevoie de 3 lingurițe de făină de ovăz, 2 lingurițe de pătrunjel bine fărâmițat, o ceașcă cu suc de grepfrut și trei picături de ulei de măsline. Amestecă făina de ovăz cu pătrunjelul, apoi adaugă câte puțin suc de grepfrut, până obții o pastă, pe care o lași să se omogenizeze timp de 5 minute. O aplici apoi pe față și o lași 15 minute, după care clătești cu apă călduță.
Portocale. Dai coaja unei portocale pe răzătoarea mică și amesteci cu puțină apă, până obții o pastă, pe care o aplici pe leziunile acneice. Această pastă o folosești zilnic, până la vindecare. Masca este potrivită și dacă ai tenul gras (o aplici săptămânal, 20 de minute), pentru că dă luminozitate tenului și reduce excesul de sebum.
Contra oboselii tenului, stoarce două portocale, iar sucul obținut îl pui în tăvițele de gheață și le dai la congelator. Atunci când oboseala ți se "citește" pe chip, aplică pe față un cub cu suc de portocală. Tenul tău va arăta impecabil și dacă îi aplici săptămânal un gomaj pe bază de citrice.
Amestecă o lingură de miere cu 2 lingurițe de zahăr și cu sucul obținut de la o jumătate de portocală.
Mandarine. Amesteci o lingură de suc de mandarine cu 2 linguri de miere, lași pasta obținută pe față 10 minute, apoi aplici crema de față obișnuită. Pentru exfolierea corpului, ai nevoie de o ceașcă de sare de mare, una de ulei de măsline și de 2 linguri de suc de mandarine.
Amesteci totul, după care masezi cu mișcări circulare.
Lămâie. Bogată în enzime care pot îndepărta celulele moarte de pe piele, lămâia este o soluție tonică excelentă. Dacă ai tenul gras, aplică zeama stoarsă de la o lămâie pe porțiunile lucioase, astfel previi producerea coșurilor și a punctelor negre. Ai pori dilatați? Bate un albuș și amestecă-l cu 5 picături de zeamă de lămâie. Lasă amestecul pe față 15 minute, apoi clătește. Dacă ai tenul uscat, îți poți prepara săptămânal o mască din 3 lingurițe de suc de lămâie, 3 lingurițe de miere și jumătate de linguriță de pastă de varză (pisezi o foaie de varză fiartă). Amesteci, lași pasta pe față 10 minute, apoi clătești. Împotriva ridurilor, amestecă o linguriță de miere cu 5 picături de zeamă de lămâie și cu 5 picături de ulei de migdale dulci (de la magazinele cu produse naturale). Lași masca pe față 20 de minute, după care clătești cu apă.