Joi, 04 Iunie 2026

Colțul constănțeanului supărat

de Cuget Liber Vineri, 09 Decembrie 2011 384 2 min citire
E adevărat că după începerea noului an școlar, mijloacele de transport în comun de tipul microbuzelor, mai cu seamă în orele considerate de vârf, nu mai fac față numărului de călătorii. Andrei Dancu nu este chiar navetist, însă din cauza unor probleme personale a fost nevoit să parcurgă ruta Constanța-Mangalia chiar și de două ori pe zi. Ceea ce i-a atras atenția a fost nu neapărat faptul că se circula și în picioare: "Ca să fiu sincer, și eu m-aș fi supărat dacă nu m-ar fi luat șoferul pe motiv că nu mai sunt locuri pe scaune. Se știe foarte bine ce capacitate mică au aceste mijloace de transport, nu s-a ajuns încă în România să se respecte legea care interzice transportul în picioare. În țările civilizate, ea chiar funcționează, însă acolo sunt multe mașini, sau erau, nu mai știu acum cu criza asta ce mai e și pe acolo… Ceea ce pentru mine e de neiertat este de ce unii șoferi nu se sinchisesc să elibe-reze și biletul după ce ți-au încasat banii pe cursă".
Având în vedere că în perioada premergătoare sărbătorilor, mi-crobuzele, atât cele care circulă în orașul Constanța, dar și în municipiu, vor fi și mai aglo-merate, cititorul nostru consideră că ar fi momentul, mai mult decât în oricare altă perioadă a anului, să se intensifice controalele, întrucât i se pare inadmisibil ca o asemenea situație să treneze ani de zile: "În primul rând, suntem de vină noi, călătorii, că închidem ochii și nu facem scandal, dar când îți crapă buza că trebuie să ajungi repede la muncă sau la spital, înghiți și taci. Amândoi, și șoferul, și așa-zisul încasator…".
Admite că este criză și că fiecare se zbate pentru a face față situației, însă înșelarea statului, la drumul mare, nu face decât să dea apă la moară și altora, pe principiul că merge și așa…
Taguri
Articolul anterior Nemulțumiți că i-a înțărcat statul
Articolul următor Consultul pregravidic, esențial

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei