Cu toate că scandalul șpăgii la examenul de bacalaureat ia amploare pe zi ce trece, oamenii legii au anunțat că miercuri noaptea, la Constanța a fost spart sediul unui liceu. Nu pentru a se fura bunuri, căci indiciile au dovedit că au fost vizate lucrările susținute la examen de elevi. Având în vedere cât de departe pot merge lucrurile când este vorba de un examen atât de important, ca o persoană care a lucrat, ani de zile, în învățământ, prof. D. Ioana nu și-a putut reprima supărarea, pe care a simțit nevoia s-o facă publică: "Cei care au lucrat sau lucrează în învățământ știu despre ce vorbesc. În loc să ne mirăm, an de an, de surprizele care apar când vine vorba de fraude, cred că e nevoie ca măcar legile existente să fie aplicate. Nu dă bine să vezi un dascăl pe ecranul televizorului în cătușe, dar toți trebuie să înțeleagă că dacă nu-și stăpânesc lăcomia, ăsta e viitorul lor. Iar dacă dascălii fără scrupule nu vor ajunge unde le e este locul, în cătușe va ajunge întregul învățământ românesc, dacă n-a ajuns deja".
- Publicitate -
Momentul adevărului
Pe de altă parte, fostul cadru didactic ne-a mărturisit că nu înțelege de ce fenomenul șpăgii a fost lăsat să prolifereze, în loc să se acționeze drastic pentru stârpirea acestuia din fașă. În plus, încearcă un sentiment amar și când aude ce sume mari se vehiculează a intra în buzunarele unor… șpăgari: "Nu doar acum trebu-ia să controleze la sutiene, deși eu cred că au fost controlate prin alte locuri, doar e vară… ci an de an și la orice examen! Și o spun cu imensă tristețe".