O cititoare a ziarului nostru, mamă a unui elev care susține examenul de bacalaureat în acest an, nu și-a putut reprima supărarea vizavi de revolta părinților, a cadrelor didactice, a altor oameni cauzată de acțiunea în forță a poliției în gestionarea fraudelor semnalate la examenele din acest an: "Auzi, să-și permită Poliția să-i ia cu duba pe elevi! Păi ce-ar trebui să facă, să-i lase să copieze mai departe? Și eu am fost revoltată pe părinți de câte ori le spuneam că nu sunt de acord să dăm atâția bani pentru fondul de protocol și pentru alte lucruri… Dar ei parcă erau la concurență cine să propună mai mulți bani. Copilul meu a fost premiant în școala primară, dar când a văzut că merge și altfel, a lăsat-o mai moale. Ca să învețe mai bine, am ținut-o numai în scandaluri acasă! Măcar acum, dacă tot a început scandalul, să lase domnule poliția în pace să-și facă treaba. Să fim serioși, degeaba avem legi, la noi se știe numai de frică! Și să știți că toți elevii vorbesc între ei, n-au ei treabă să țină secret vreun aranjament, ba mulți se laudă că la pile nu-i întrece nimeni!".
- Publicitate -
Speranțe. Fără a poza în arbitrul corectitudinii pe acest pământ, femeia și-ar dori să vadă părinți care să-și facă mea culpa că nu mai țin legătura cu școala, că le permit copiilor să facă parada modei la sala de clasă, că n-au nicio problemă să caute diverse… pile și relații pentru a-i scoate din încurcătură sau "chiar pentru a cumpăra note. La fel de tare mi-aș dori ca profesorii să fie plătiți bine, să fie eleganți la clasă, veseli, dăruiți meseriei… Oare voi trăi ca să apuc chestiile astea atât de normale?"