Colțul constănțeanului supărat

de Florica ZDRU Luni, 26 August 2013 95
"Ca mamă a doi copii elevi, sunt foarte supărată din cauză că politicul își bagă coada peste tot unde e rost de numit ceva șefi sau șefuleți în țara asta… De-aia merg lucrurile cum merg, pentru că specialiștii stau pe margine, în loc să ridice odată țara asta unde îi este locul, iar cei cu pile sau care au lipit mai multe afișe ajung să conducă școli și tot felul de instituții bugetare. Supărarea mea este și mai mare pe USL-iști, pe care i-am votat din toată inima și din cauză că în campania electorală au promis că n-o să mai facă numiri pe criterii politice, și acum fac tot ca ceilalți, cu care au trântit de pământ cât au fost în opoziție" - ni s-a confesat o cititoare, care, prin natura profesiei, are tangență cu activitatea din învățământ și a ajuns să cunoască o serie de "chestii care nu se văd cu ochiul liber".
"Beneficiile" scandalurilor din învățământ. Contrariată de recentul "scandal" privind numirile unor noi directori în unele școli, femeia consideră că școala ar trebui să fie un loc sacru, în care elevii să nu aibă ocazia să asiste la astfel de "clinciuri. Nu de alta, dar ce văd, aia vor face, încurajați de proprii dascăli. Așa că să nu se mai mire nimeni că disciplina în rândul elevilor lasă de dorit… Nu știu ei că politica își bagă coada peste tot, ei văd doar partea de scandal. Și oamenii simpli, care nu stau să facă analiză, tot partea de scandal o văd. Cred că a sosit momentul ca nu politicul… să numească directorii, ci… competența!". 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei